Daniel Constantin, preşedintele PC, şi-a exprimat, ieri, dorinţa ca USL să nu se destrame, conform surselor de presă.
Prezent la conferinţa de alegeri a filialei judeţene PC Prahova, domnia sa a afirmat: "Nu vreau să mă gândesc nicio clipă la spargerea Uniunii Social Liberale. Sper să avem înţelepciunea să trecem peste acest moment. Nu am ascuns niciodată, e un moment într-adevăr dificil, dar sunt convins că putem să trecem peste asta. Dincolo de încrederea cetăţenilor, avem o responsabilitate mare faţă de ei şi trebuie să guvernăm în continuare împreună, să răspundem aşteptărilor pe care le au oamenii în momentul de faţă".
Preşedintele PC a declarat că USL a fost investită cu încredere de către cetăţeni, de aceea alianţa are o responsabilitate faţa de aceştia.
"Dacă la centru sunt oarecare probleme, vin cei din teritoriu şi ne spun cât de importantă este această forţă politică şi cred că ei ştiu cel mai bine pentru că ei sunt cei care au contact permanent cu cetăţenii. Avem peste 70 la sută în Parlament, nu e neapărat o încredere. Am câştigat încrederea, încredere pe care ne-au acordat-o într-un moment, într-o zi, atunci când au votat. Dar dincolo de acel moment şi de încredere rămâne responsabilitatea. Avem o responsabilitate faţă de acei 70 la sută care astăzi nu vor să vadă scandal. Vor să vadă că România este guvernată de Uniunea Social Liberală", a adăugat Daniel Constantin.
F. A. Daniel Constantin, preşedintele PC, şi-a exprimat, ieri, dorinţa ca USL să nu se destrame, conform surselor de presă.
Prezent la conferinţa de alegeri a filialei judeţene PC Prahova, domnia sa a afirmat: "Nu vreau să mă gândesc nicio clipă la spargerea Uniunii Social Liberale. Sper să avem înţelepciunea să trecem peste acest moment. Nu am ascuns niciodată, e un moment într-adevăr dificil, dar sunt convins că putem să trecem peste asta. Dincolo de încre