Curtea de Apel Oradea a analizat, marţi, recursul declarat de avocatul funcţionarei Valerica Benţe împotriva mandatului de arestare emis de Tribunalul Bihor pe numele acesteia la sfârşitul săptămânii trecute.
După dezbaterile care au avut loc dimineaţa, în jurul orei 10, completul de judecată a intrat în deliberări şi au pronunţat verdictul abia seara, la ora 18, când a decis să o elibereze pe funcţionară din arest.
"Completul a respins propunerea de arestare şi a înlocuit-o cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al instanţei, judecătoarea Claudia Rus. Decizia este definitivă, însă nu a fost, deocamdată, motivată.
După cum BIHOREANUL a mai scris, Valerica Benţe, referent de specialitate în cadrul Direcţiei Economice din Primăria Oradea a fost reţinută, joia trecută, pentru 24 de ore, în urma unei acţiuni de prindere în flagrant organizată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie.
Potrivit prim-procurorului Vasile Popa, femeia a fost surprinsă în timp ce primea suma de 2.000 de lei de la un orădean ca să înregistreze un contract fictiv de vânzare cumpărare al unui autoturism, să radieze din evidenţele Primăriei maşina deţinută de orădean, care, în acest fel, nu mai plătea taxa auto pe maşină.
Joi după-amiază, procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele funcţionarei, iar vineri seara Tribunalul Bihor au admis cererea anchetatorilor de arestare preventivă a Valericăi Benţe pentru 29 de zile.
Citiţi detaliile "arestării din Piramidă" miercuri, pe www.eBihoreanul.ro
Curtea de Apel Oradea a analizat, marţi, recursul declarat de avocatul funcţionarei Valerica Benţe împotriva mandatului de arestare emis de Tribunalul Bihor pe numele acesteia la sfârşitul săptămânii