După academicul om de ştiinţă Florin Constantiniu încă un “paznic al Cetăţii” ne părăseşte. Este o grea pierdere pentru istoriografia românească. Trece în lumea celuilalt tărâm un istoric cu o operă de remarcabilă acribie ştiinţifică şi un patriot bine temperat în trăirile-i pline de sensibilitate şi har.

S-a născut în comuna vrânceană Sihlea. Absolvent al Liceuluiui din Râmnicu – Sărat şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Elev şi student strălucit, Gh. Buzatu  de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie.

Ajuns la deplina maturitate creatoare, stimatul nostru confrate şi-a dedicat o mare parte din activitatea ştiinţifică de anvergură naţională şi recunoaştere internaţională, Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române, admirabilă instituţie academică pe care a ctitorit-o şi al cărei reputat director a fost începând din iunie 1992.

Poate ca nimeni altul din generaţia sa, istoricul Buzatu a studiat cu sârg în marile fonduri arhivistice din SUA, Anglia, Federaţia Rusă, aducând acasa adevărate comori ale istoriei românilor interferată cu mersul civilizaţiei şi ştiinţei universale. Suficient să amintim preţioasele sale volume: Românii în arhivele Americii; Românii în arhivele Kremlinului; Românii în scrieri şi documente străine.

În aceeaşi măsură, intensa-i combustie intelectuală a ars precum flăcările pe culmile dăinuirii neamului său, pentru istoria contemporană a României, devenind specialistul prestigios al celui de-al doilea război mondial devoalat de secrete şi enigme. Curajos în cele bine chibzuite, omul de cultură ce pleacă dintre noi