Aceasta va fi integrată în peisaj, acoperişul urmând să fie înierbat, astfel că nici structura şi nici aspectul zonei verzi din spatele Bibliotecii Judeţene nu vor fi afectate
Amenajarea parcării subterane cu patru niveluri, din apropierea Bibliotecii Judeţene, a primit, de curând, şi avizul comisiei de specialitate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu, unul dintre cele mai importante avize, pentru ca investiţia să poată fi implementată. Edilii mai au de obţinut, acum, doar câteva autorizaţii, cum ar fi de la Mediu, de la Pompieri sau de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, care nu pun mari probleme, după care se va emite autorizaţia de construcţie, iar proiectul ar începe să devină realitate.
Parcarea ar urma să aibă 348 de locuri, iar construcţia să se realizeze pe Dealul Warthe, exact în spatele clădirii bibliotecii. Aceasta va fi integrată în peisaj şi singurele lucruri vizibile vor fi intrarea (care se va face din actuala parcare din Livada Poştei printre clădirea bibliotecii şi cea a transformatorului), dar şi lateralele fiecărui nivel, care vor fi dispuse în trepte. Acoperişul parcării va fi înierbat, astfel că zona va arăta în continuare ca un deal, dar în interiorul său vor fi amenajate cele patru niveluri, fiecare dintre acestea urmând să aibă o suprafaţă de aproape 3.000 de metri pătraţi. Suprafaţa construită desfăşurată a întregii parcări va fi de 11.772, 72 mp, iar cele mai multe locuri de parcare, respectiv câte 96, vor fi la nivelele II şi III. La primul nivel vor fi amenajate şi opt locuri speciale destinate persoanelor cu handicap.
După ce toate aceste proceduri vor fi definitivate, edilii vor căuta şi o sursă de finanţare pentru realizarea investiţiei. Aceasta va fi integrată în peisaj, acoperişul urmând să fie înierbat, astfel că nici structura şi nici aspectul zonei verzi din spatele Bibliotecii