Interesul mare al consumatorilor pentru hrana sănătoasă, îi face pe crescătorii de pui să fie tot mai atenţi la condiţiile în care sunt crescute păsările.La modă este acum Puiul Ţărănesc.
Acesta este crescut în ferme cu lumină naturală şi are la dispoziţie o mica curte. Ultima intrată pe această piaţă este Avicola Crevedia, parte a Agroli Group.
La un an aproape de la primele exporturi pe piaţa europeană, Puiul Ţărănesc produs la Avicola Crevedia ajunge şi pe mesele românilor. Din luna iunie, Puiul Ţărănesc va fi disponibil în reţeaua proprie de magazine (Crevedia Express), sub marca La Ferma, dar şi în hipermarketurile Cora din Bucureşti, sub marca proprie, cu menţiunea „Produs exclusiv de Avicola Crevedia”.
„Pentru început preconizăm vânzări de 5 tone/săptămână, iar odată cu extinderea capacităţii de producţie, din luna iulie, mizăm pe o creştere progresivă a vânzărilor”, a declarat Rami Ghaziri, CEO Agroli Group.
Cum sunt crescuţi puii
Puii Ţărăneşti de la Avicola Crevedia sunt crescuţi în ferme cu lumină naturală şi ies în curte, ritmul lor de creştere fiind mult mai lent decât al puilor obişnuiţi care cresc într-un mediu mult mai controlat, spun oficialii firmei. Un Pui Ţărănesc creşte în aproximativ 60 de zile, ajungând la o greutate de 2,3 kg, în timp ce puiul obişnuit, cel comercializat în toate magazinele din România, ajunge la abator după doar 30 de zile şi la o greutate de 2,1 kg. Dacă în cazul acestuia densitatea de păsări pe metrul pătrat este de 18 pui, la Puiului Ţărănesc vorbim de 12 pui/metru pătrat. Şi hrana este diferită, în fiind vorba de o concentraţie mai mare de cereal la Puiul Ţărănesc.
Din 2011 până acum, întreaga producţie de Pui Ţărănesc a fost destinată exporturilor, asigurând 60% din cifra de afaceri a companiei. Produsul ajunge cu etichetă de Avicola Crevedia direct pe rafturile magazinelor din Olanda, Germa