Trei dintre cei 27 de acuzați trimiși în judecată în dosarul clanului Corduneanu i-au convins pe magistrați să le modifice controlul judiciar.
La ultimul termen de judecată al procesului, judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureș au admis cererea formulată de Gabriel Maleș, dispunând înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsiţara.
De asemenea, instanța a admis cererea formulată de Gheorghe Rusu, de modificare în parte a controlului judiciar, stabilind ca, pe timpul liberării provizorii, să nu plece din România.
În plus, magistrații maramureșeni au admis cererea formulată de Iulian Bogdan, de modificare în parte a controlului judiciar, permițându-i acestuia să părăsească România timp de trei luni. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 19 iunie.
Amintim că, în urmă cu mai bine de doi ani, 27 de apropiați sau membri ai clanului Corduneanu au fost trimiși în judecată de procurorii ieșeni. Anchetatorii i-au acuzat pe aceștia, printre altele, de spălare de bani, șantaj, trafic de persoane.
Trei dintre cei 27 de acuzați trimiși în judecată în dosarul clanului Corduneanu i-au convins pe magistrați să le modifice controlul judiciar.
La ultimul termen de judecată al procesului, judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureș au admis cererea formulată de Gabriel Maleș, dispunând înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsiţara.
De asemenea, instanța a admis cererea formulată de Gheorghe Rusu, de modificare în parte a controlului judiciar, stabilind ca, pe timpul liberării provizorii, să nu plece din România.
În plus, magistrații maramureșeni au admis cererea formulată de Iulian Bogdan, de modificare în parte a controlului judiciar, permițându-i acestuia să părăsească România timp de trei l