Acesta este titlul unui capitol din cartea lui Stefano Guazzo, Dialoghi piacevoli, apărută la Veneţia în 1586. Cartea lui Guazzo este un tratat, specific pentru peninsula italică în secolul al XVI-lea. Petru Cercel a fost ales de către autor pentru a ilustra un „model“ de principe al epocii. În aceste condiţii, este evident că în prim-plan se află calităţile lui Petru Cercel, sau ceea ce în epocă era socotit ca meritoriu pentru o figură princiară.

Guazzo nu este singurul contemporan al lui Petru Cercel care a scris despre el. În 1944, istoricul român Ştefan Pascu publică – folosind o documentaţie care conţine şi un mare număr de acte diplomatice din a doua jumătate a secolului al XVI-lea – cea mai completă istorie a vieţii principelui Valahiei: Petru Cercel şi Ţara Românească, Institutul de Istorie Naţională, Cluj, 1944. Textul fundamental, pe care se bazează lucrarea, este amănunţita relatare a celui ce, timp de opt ani, a fost secretarul devotat, confidentul şi sprijinitorul principelui, genovezul Franco Sivori. Textul acestuia – Memoriale delle cose occorse a me Franco Sivori del signor Benedetto dopo la mia partenza di Genova l’anno 1581 per andar in Vallachia – este, fără dubiu, cel care repune în drepturi personalitatea uneia dintre cei mai remarcabile figuri ale istoriei româneşti.

DE ACELASI AUTOR Del prencipe della Valacchia Maggiore (II) Theophil von Hansen Biserica Mănăstirii Stelea din Tîrgovişte Pictorul Jean Neylies despre Meşterul Manole Născut în 1545, Petru Cercel avea 10 ani cînd, ca fiu al principelui Valahiei, este adus la Constantinopol pentru a zălogi – conform obiceiului timpului – atitudinea proturcească a tatălui său. După moartea acestuia, în 1558, tînărul principe este trimis în insula Rodos, apoi în Caramania, în Cipru, mai tîrziu la Damasc şi în „alte locuri mai îndepărtate“. Alep este ultimul loc al exilului în care fu