Rusia a obţinut acordul de principiu din partea Siriei în vederea participării la o nouă conferinţă de pace, a declarat vineri Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, relatează AFP.
"Notăm cu satisfacţie că am primit din partea Damascului un acord de principiu al Guvernului sirian de a participa la o conferinţă internaţională, pentru ca sirienii să poată să ajungă ei-înşişi la o soluţionare a acestui conflict distrugător pentru ţară şi regiune", a declarat Lukaşevici pentru presă. Presa occidentală a evocat data de 10 iunie pntru această conferinţă, care ar putea să se desfăşoare la Geneva, ca cea organizată în urmă cu un an, dar care nu a produs niciun efect. Însă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse a apreciat că aceste informaţii "nu pot fi considerate serioase" din cauza disensiunilor în rândul opozanţilor preşedintelui Bashar al-Assad. "Nu este serios să ceri stabilirea imediat a unei date a conferinţei, fără să ştii clar cine şi cu ce legitimitate va vorbi în numele opoziţiei", a declarat Lukaşevici.
Coaliţia naţională a opoziţiei siriene a început joi, la Istanbul, o reuniune de trei zile, cu scopul de a dezbate pe tema participării sale la conferinţa de pace prezentată sub numele de "Geneva 2", al cărei principiu a fost lansat la începutul lunii în cursul unei vizite a secretarului de Stat american John Kerry la Moscova.
Rusia a obţinut acordul de principiu din partea Siriei în vederea participării la o nouă conferinţă de pace, a declarat vineri Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, relatează AFP.
"Notăm cu satisfacţie că am primit din partea Damascului un acord de principiu al Guvernului sirian de a participa la o conferinţă internaţională, pentru ca sirienii să poată să ajungă ei-înşişi la o soluţionare a acestui conflict distrugător pentru ţară şi r