Fără a fi unul dintre centrele urbane de primă mărime ale ţării, Slatina a fost şi continuă să rămână un oraş cu o fizionomie inconfundabilă. În urmă cu aproape o sută de ani, urbea de pe Olt era deja în plin avânt al dezvoltării sale şi se distingea prin străzi modern construite pentru acea vreme, clădiri pline de personalitate şi o atmosferă boemă omniprezentă în special pe străzile din centru.
Etapele de evoluţie ale Slatinei sunt tot atâtea trepte pe drumul afirmării sale: la începuturi - punct de vamă (20 ianuarie 1368), apoi târg şi oraş domnesc (sfârşitul secolului XV - începutul secolului XVI), comună urbană, şi, în fine, municipiu (27 iulie 1979). Slatina a fost una dintre primele aşezări cu caracter urban atestate pe teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre, cel mai vechi document intern românesc fiind privilegiul acordat de domnitorul Vladislav Vlaicu saşilor braşoveni pe 20 ianuarie în 1368, când menţionează „Slatina” ca punct de vamă.
La începutul secolului XX, conturul Slatinei - cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau: Pârliţii, Brebenii, monastirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. În acest perimetru se distingeau următoarele “cartiere”: centrul oraşului, Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul Viilor, totul însumând aproximativ 42 de străzi, unele dintre ele cu trotuare pavate cu bazalt pe o întindere liniară de 1.580 metri. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte, latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord - de Dealul Sopot. Practic, zona de case se întindea de la Podul Olt şi până în locul unde se află acum fostul magazin "Oltul", pentru că, până la Gară, exista doar o uliţă şi doar câteva case răzleţe.
”Epoca modernă a fost una de avânt economic
