Nu suntem noi aceia ce credem că suntem deştepţi, că avem în Iaşi o imensă avere ascunsă în resursa umană, că avem o forţă excepţională de inovaţie, încă anemic utilizată din păcate în zonele de interes secundar?!
O entitate economică, hai să ne referim aici la Iaşi, se dezvoltă, creşte, se îmbogăţeşte printr-o aritmetică simplă: între banii intraţi şi cheltuiţi în oraşşi banii ieşiţi şi cheltuiţi în afara oraşului, între exportul de servicii şi produse şi importul de servicii şi produse trebuie să existe un excedent, un surplus de capital capabil să menţină, într-o viteză superioară, angrenajul economiei locale. Pe această imagine banul nu este, cum am fi tentaţi să credem, benzina, ci uleiul pentru motor. Prin urmare atragerea şi reţinerea banilor în economia locală e politica financiară eficace, capabilă să asigure bunăstare, strălucire Iaşului. Economia urbană nu e specialitatea mea. De altfel nici nu cred că în administraţie au apărut astfel de specialişti, alţii decât aceia care învaţă experimentând pe spinarea comunităţilor locale. Dar principiile sunt simple. Uşor de priceput, de rezolvat de oricine este interesat. Se poate imagina o strategie de dezvoltare doar prin conştientizarea, structurarea, optimizarea acestui mecanism. Ea se constiuie într-un set de politici capabile să răspundă la întrebarea: cum să faci să atragi, în toate modalităţile posibile, capital în fosta capitală a Moldovei istorice?
Este evident că în Iaşi sunt mulţi actori economici care urmăresc acest lucru. Între ei, în ultima vreme se remarcă Primăria. Prin ea, atragerea şi cheltuirea de bani europeni este o realitate. Faptul că ar fi putut fi mai mulţi, prin proiecte mai mari sau mai aprofundate, vezi cazul pietonalului Ştefan cel Mare şi Sfânt, este o altă realitate. Dar proiectele de amploare, de calitate, sunt o lipsă cronică pentru întreaga societate româneasc
