Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niţă: Moţiunea simplă privind probleme din Valea Jiului, un demers politicianist

Publicat in Flacara Iasului, marți 28 mai 2013 ·

Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea simplă pe tema Văii Jiului este "politicianistă", arătând că democrat-liberalii ar fi putut face investiţii în domeniul energetic, dar "nu au făcut nimic".

"Preocuparea noastră este să eliminăm furturile care au avut loc în sistemul energetic. În Valea Jiului, nu ştiu dacă în ultimii ani s-a făcut vreo modernizare la vreo mină. Trebuie investiţii şi dumneavoastră aţi avut posibilitatea în anii în care aţi fost la guvernare să investiţi. Din păcate, n-aţi făct nimic!", a spus Niţă la dezbaterea moţiunii simple.

El a arătat că iniţiatorii moţiunii vor să arate că "îi doare sufletul" de grija minerilor, iar demersul este "politicianist". "Ce mă interesează este să modernizăm cele patru mine cu o sumă calculată de noi la 60 de milioane de euro, într-un an, într-un an şi jumătate", a precizat Niţă. El a mai spus că în această lună "va fi finalizat ca documentaţie" Complexul Hunedoara.

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă iniţiată de PPDD şi intitulată "Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă", iar votul va fi dat în şedinţa de miercuri. La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 243 de deputaţi, iar 168 sunt absenţi. Moţiunea este prezentată în plen de către deputatul PPDD Monica Iacob Ridzi.

În moţiune se solicită demisia miniştrilor Varujan Vosganian şi Constantin Niţă, arătându-se că sistemul energetic naţional, sub conducerea celor doi, trece prin cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o România de-a lungul întregii sale istorii. Moţiunea simplă mai arată că, atunci când oamenii politici care compun actuala guvernare au venit în Valea Jiului în campanie electorală, le-au promis minerilor, sub cuvânt de onoare, că vor avea grijă ca mineritul din această zonă a ţării să continue şi să se dezv

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 24 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 21 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 56 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 58 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°