Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VINDECĂ. Minunea din APA cu care FACEM BAIE

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 mai 2013 ·

Au floricele galbene, cu miros de miere. Şi sunt folosite de câteva secole de medicina populară, în diverse afecţiuni.

Despre florile de Sânziene se spune că au calităţi vindecătoare, de înfrumuseţare şi magice. Au fost folosite ca remediu natural de sute de ani în tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, a bolilor tiroidiene, renale şi nervoase. De aceea se spune că oamenii de ştiinţă nu au tratat-o până acum cu atenţia care li s-ar cuveni. Cea mai populară știre: Cea mai FRUMOASĂ FATĂ din tot oraşul s-a SINUCIS, sărind ÎN GOL. Reţeaua FACEBOOK, anchetată | VIDEO

Câte un semn

Se spune că această plantă (căreia i se mai spune şi Drăgaică) este binecuvântată de Dumnezeu, deoarece fiecare petală din floare poarta în ea câte un semn al Sfintei Cruci.

În afara afecţiunilor hepatice, ea mai poate fi administrată şi în tratamentul bolilor tiroidiene. Contra bolilor de piele se recomandă un ceai facut din Sânzaiene şi Trei-fraţi-pătaţi. Acelaşi ceai preparat din Sânziene curăţă rinichii, pancreasul şi splina de toxine. Aplicat extern, grăbeşte cicatrizarea diverselor răni. Despre Sânzaiene se mai spune că, puse în apa cu care facem baie, fac minuni pentru întregul nostru corp.

Din locuri curate

Este cunoscut faptul că din vremuri vechi, femeile foloseau maceratul sau infuzia de Sânziene la scăldat. Cea mai importantă acţiune cosmetică a Sânzienelor este cea de curăţare a pielii. Se spune că baia cu flori de Sânziene înfrumuseţează şi curăţă pielea de petele maronii şi vindecă semnele rămase după arsuri, acnee şi iritaţii.

Se mai spune că roua de pe florile de Sânziene curăţă ochii, îndepărtează cearcanele şi ridurile, şi limpezeşte vederea, şi că e bine să se „colecteze” dimineaţa, din locuri curate, nepoluate, departe de obiective industriale şi neumblate de câini.

Citeşte şi:Este acesta c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 7 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 6 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 11 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 10 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 6 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 6 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Rezultatele Loto 6/49 ale extragerii de duminică, 26 mai 2024. Vezi numerele câștigătoare

Ziua Constanta acum 10 ore
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei, co

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 8 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°