Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHINION. Peste 2.000 de pasageri au fost nevoiți să renunțe la CROAZIERĂ, după un INCENDIU pe vas

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 mai 2013 ·

Un incendiu s-a produs la bordul unui vas de croazieră al companiei Royal Caribbean, forțând 2.000 de pasageri să pună capăt călătoriei lor mai devreme decât era programat. Sursa: Reuters

Vasul The Grandeur of the Seas (Splendoarea Mărilor) a plecat din Baltimore, vineri, și se afla în drum spre CocoCay în Bahamas, când a izbucnit un incendiu, luni dimineața, a anunțat firma.

Pasagerii s-au strâns în zonele special amenajate timp de câteva ore până când focul a fost stins. Nu au existat răniți.

Cei 2.224 de pasageri și 796 de membri ai echipajului sunt teferi și nevătămați, a anunțat Royal Caribbean. Incendiul a început în jurul prei 07.50 GMT (ora 09.50, ora României), luni, și a fost stins două ore mai târziu, iar pasagerii au putu ieși din zonele protejate peste alte două ore.

Echipajul a oferit imediat instrucțiuni pasagerilor, încurajându-i să rămână calmi. Căpitanul a „oferit toate informațiile de care era nevoie pentru a ne păstra calmul”, a povestit unul dintre pasageri citat de BBC. Aerul condiționat a fost oprit, iar turiștii au primit sticle cu apă, iar beblușilor li s-a oferit lapte praf, a povestit Mark J Ormesher, un britanic care trăiește în Manassas, Virginia.

Echipa medicală de la bord a fost răspuns tuturor apelurilor, inclusiv în cazul incidentelor de leșin, creșetere a tensiunii sau entorse, a spus compania, precizând că nu au avut loc urgențe medicale.

Nava, veche de 17 ani, nu a rămas nicio clipă fără energie electrică și a reușit să ajungă în portul Freeport, Bahamas. Curse charter vor fi puse la dispoziția turiștilor pentru ca toate persoanele să poată ajunge acasă în siguranță, în statul Baltimore, SUA.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în august

News.ro acum 42 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, în timp ce forţele ruse au organizat valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, ci

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 57 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 25 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 48 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 4 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°