Termenul de depunere a declaraţiei fiscale conform formularului 221 pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit a fost prelungit până la data de 25 iunie prin Legea de aprobare a OG 8/2013, adoptată de Parlamentul României, promulgată şi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, informează un comunicat de presă.
Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013.
În cadrul dezbaterilor parlamentare au mai fost aprobate amendamente care vizează modificarea unor limite referitoare la suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei.
În cazul contribuabililor care au depus deja declaraţia până la data de 27 mai 2013, iar limitele de neimpozitare şi/sau respectiv normele de venit au fost modificate prin legea de aprobare, vor depune o nouă declaraţie în cadrul aceluiaşi termen de 25 iunie 2013 pentru a putea beneficia de noile prevederi legale.
F. A. Termenul de depunere a declaraţiei fiscale conform formularului 221 pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit a fost prelungit până la data de 25 iunie prin Legea de aprobare a OG 8/2013, adoptată de Parlamentul României, promulgată şi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, informează un comunicat de presă.
Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013.
În cadrul dezbaterilor parlamentare au mai fost aprobate amendamente care vizează modifi