Pun pariu că nu vă imaginaţi ce periculos poate fi un drum cu trenul pînă la Timişoara. Ce se poate întîmpla, la urma urmelor? Doar nu străbaţi India de la nord la sud, în tren deschis; doar nu iei „trenul morţii“ care vine din Bolivia şi, după ce pătrunde vreo 50 de km în Brazilia, te lasă la cheremul vînătorilor de călători, cu tot ce înseamnă asta (de cele mai multe ori, să fii transportat în continuare cu autobuzul); doar nu mai există „trenul foamei“ care lega, pe vremuri, Timişoara şi Iaşiul, şi despre care circulau horroruri urbane... Aşa mi-am zis cînd am acceptat, senină, să iau trenul spre oraşul cel mai frumos din România, ca să-mi întîlnesc cîţiva cititori şi să bem împreună un ceai la Cărtureşti. Pînă să ajung însă în dichisita librărie deschisă recent în Iulius Mall (pe cea de pe strada Florimund Mercy o ştiam deja, de la o lansare bănăţeană a Tovarăşelor de drum), am trecut cîteva hopuri care mi-au mai verificat o dată rezistenţa la absurd.
DE ACELASI AUTOR Poveşti de viaţă Marea topire Memoriile lui Márquez Peisajul patriei se povesteşte Mai întîi, în (din nou) mizerabila Gară de Nord, am dat de un tren de noapte ticsit: sute de oameni mişunau somnambulic, întrebînd, vociferînd, călcîndu-se pe valize, într-un miros neschimbat de grund şi urină stătută. Părea sinistru, dar încă mă îndreptam spre vagonul meu de dormit, din care, după un somn bun, aveam să cobor la Timişoara. Am străbătut peronul de două ori în sus şi-n jos, lumea era din ce în ce mai agitată: nici urmă de vagonul 4. Nu găseam – ca-n Harry Potter – decît vagonul (sau peronul) 3:4: după 3 urma neantul. Am întrebat-o pe însoţitoarea de vagon: într-adevăr, vagonul meu nu exista, iar patul în care-mi imaginasem că voi dormi liniştită, pînă la Timişoara, fusese rezervat pentru întoarcere, la un tren de zi care nu avea vagon de dormit. Bref, în noaptea care tocmai începuse, urma să
