Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe Raliul Deltei. Azi, prima superspecială

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 mai 2013 ·

După 20 de ani, Campionatul Naţional de Raliuri (CNR) se întoarce la Tulcea. După ce aseară, în centrul oraşului Tulcea au avut loc parada maşinilor care vor participa la cea de-a treia etapă a CNR şi startul festiv al competiţiei. Raliul Deltei e transmis de Digi Sport. Sursa: Adi Dobre

Mii de tulceni au ieşit aseară în stradă pentru a admira maşinile şi pentru a-şi încuraja favoriţii care vor participa începând de astăzi la Raliul Deltei, etapă din CNR.

"Delta Rally" se desfăşoară astăzi şi mâine pe specialele de macadam din judetul Tulcea. În total sunt aproape 110 kilometri împărţiţi în 10 probe speciale.

În program sunt şi două superspeciale pe asfalt, care se vor desfăşura pe străzile din centrul oraşului Tulcea.

„Sunt foarte încântat de tot ce am găsit aici. Mă simt aproape ca acasă. Raliul este foarte bine organizat şi mă bucur că am inclus această etapă în programul nostru pe 2013.

Este un raliu de viteză cu probe de macadam foarte bune din punctul de vedere al suprafeţei şi ne-am propus sa terminam pe podium”, ne-a spus pilotul Sebastian Barbu.

Actiunea în Delta Rally 2013 a început încă de ieri, la shakedown, unde piloţii înscrişi în etapa a treia a sezonului au făcut ultimele teste înaintea startului oficial.

Acţiunea a fost şi una de promovare a acestui sport, pe plan local, fiind invitate numeroase personalităţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi Ana Maria Brânză, campioană mondială şi vicecampioană olimpică la scrimă, şi maratonistul Paul Dicu, care au avut ocazia să experimenteze senzaţiile de copilot într-o maşină de raliu.

Francois Delecour, liderul clasamentului general după primele două etape, a fost cel mai rapid în shakedown, francezul fiind urmat de Marco Tempestini şi Gergo Szabo.

La competiţie sunt prezenţi şi cei de la Klar P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 49 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 44 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°