Pe 19 iunie, la Bruxelles, se va organiza conferinţa pentru Reglementarea statutului artiştilor în Uniunea Europeana, în cadrul căreia şi artiştii români vor pleda pentru drepturile lor.
Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Smiley, Connect-R, Andreea Banică, Toni Grecu, Gheorghe Turda, Dinu Iancu Sălăjanu, Laurenţiu Duta şi Tibi Scobiola se vor reuni în cadrul unei conferinţe la Parlamentul European pentru a discuta despre drepturile artiştilor, crearea unui sistem de pensii pentru ei şi gestionarea colectiva a drepturilor de autor.
„În România nu există un sistem transparent de repartizare a drepturilor UCMR şi din generaţia noastră de artişti, sunt prea puţini membri în comisia UCMR. De asemenea, ştim că imaginea vinde în proporţie de 60-70%, dar după o vârstă, trupul nu mai poate vinde şi atunci trebuie stabilite detaliile ce ţin de pensiile artiştilor“, a declarat Connect-R.
Şi Laurenţiu Duţă a întâmpinat câteva probleme: „indiferenţa anumitor radiouri şi televiziuni faţă de interpreţi şi drepturile lor, insecuritatea şi neproporţionalitatea reglementarilor şi măsurilor fiscale în materia veniturilor de proprietate intelectuală“.
Sofia Vicoveanca a trăit şi alte efecte negative ale sistemului. „Sunt foarte nemulţumită, ca şi colegii mei cred, din cauza pensiei, pentru că la noi nu există un sistem bine stabilit. Mă deranjează faptul că suntem desconsideraţi şi nu se iau măsuri. Avem istorie, tradiţii superbe, oameni care muncesc, avem o ţară bogată. Şi noi facem parte din Uniunea Europeană, ne consideram toţi fraţi, suntem artişti, avem aceleaşi trăiri. E nedrept că ne ţinem de fraţi, dar nu suntem, noi suntem sora cea săracă şi bună de muncă“, a explicat veterana muzicii populare.
La eveniment vor participa şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, europarlamentari, reprezentanţi ai unor sindicate de artişti din Uniunea Eu