Pentru naţionala din Caraibe, partida amicală cu România (astăzi, 20.45) reprezintă un eveniment foarte important. Acest lucru se observă atât din declaraţiile celor doi selecţioneri ai naţionalei “luptătorilor soca” cât şi dintr-un clip de prezentare, realizat de federaţia din Caraibe.
“E ceva unic să jucăm în Europa, mai ales în România, pentru că Hagi a fost unul dintre jucătorii noştri favoriţi. Îi iubim e Hagi şi suntem mândri că le putem spune suporterilor noştri că am jucat în ţara lui. Aveţi o ţară frumoasă, iar Bucureştiul e minunat”, a declarat în conferinţa de presă oficială Jamaal Shabazz, unul dintre cei doi selecţioneri din Trinidad Tobago.
Insularii au părut extrem de încântaţi de şansa care li s-a oferit, de a evolua în compania unei naţionale „puternice” din Europa. Pe pagina de Twitter oficială a federaţiei din Caraibe a fost postat un filmuleţ de prezentare legat de vizita luptătorilor “soca” în Bucureşti.
În videoclip apar imagini din capitala României, secvenţe ale antrenamentului efectuat de jucători pe arena Dinamo, dar şi momente de la festivităţile oficiale la care au participat şefii celor două federaţii.
Mai puţin inspirat a fost fondul sonor al clipului, susţinut de o melodie a lui Jean de la Craiova, pe care caraibienii l-au considerat probabil un cântăreţ important din România. Sau există vreo legătură cu muzica soca, un stil originar din Trinidad Tobago.