Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci bihoreni, arestaţi după un flagrant cu ţigări în timpul căruia au agresat un investigator

Publicat in Adevarul, marți 4 iunie 2013 ·

Cinci persoane au fost arestate preventiv de magistraţii bihoreni după ce, în timpul unui flagrant legat de cumpărarea unor ţigări netimbrate, au vrut să înşele un investigator sub acoperire pe care, în plus, l-au ameninţat şi agresat, potrivit Parchetului general.

Anchetatorii spun că, în seara zilei de 30 mai, cei cinci au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să cumpere, de la un investigator sub acoperire, 60.000 pachete de ţigări netimbrate de contrabandă, în schimbul a 55.000 euro, arată Mediafax.

Teancul de bani aduşi de cei cinci pentru tranzacţie avea doar la suprafaţă banconte reale, aşezate, prin metoda "capac", peste hârtii fără valoare. Pentru a obţine ţigările, cei cinci l-au ameninţat şi bătut pe investigator, fiind prinşi după ce poliţiştii au tras în aer.

"Prin acte de ameninţare şi agresiune fizică, inculpaţii au întreprins demersuri pentru păstrarea ţigaretelor prezentate de vânzător (un investigator sub acoperire), moment în care au intervenit lucrătorii de poliţie. Imobilizarea, respectiv reţinerea acestora, a fost înfăptuită doar după ce poliţiştii au uzat de armamentul din dotare prin tragerea unui foc de avertisment în plan vertical", se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, conform agenţiei de presă Mediafax.

În 31 mai, magistraţii Tribunalului Bihor au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora.

CITIŢI ŞI:

7.800 de pachete cu ţigări de contrabandă găsite pe Valea Vişeului

FOTO Contrabandişti de ţigări reţinuţi de poliţiştii ialomiţeni

Moldova a pierdut primul loc la contrabanda cu ţigări spre România, în acest an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°