O mână de tineri români, studenți și absolvenți ai facultăților de top din Statele Unite și Europa, organizează pentru al treilea an consecutiv, o școală de vară ieșită din tipare, menită să pună bazele, la propriu, a generației viitoare de lideri. În total, 50 de studenți excepționali vor fi admiși să participe, vara acesta, la cursurile susținute de lectorii veniți special de la Harvard.
Convingerea că România are pământ fertil pentru antreprenori l-a făcut pe Cosmin Ghiţă să înfiinţeze Aspire Academy, o şcoală de vară gândită cap-coadă de absolvenţii români din marile centre universitare din străinătate.
„Suntem o mână de oameni, unii încă plecaţi, dar care vor să se întoarcă în România şi să încercăm să le arătăm tinerilor cum să-şi dezvolte latura antreprenorială, cum să lase frica deoparte şi să caute resurse pentru proiectele lor. Vor veni să le vorbească profesori de la Harvard, dar şi oameni de afaceri renumiţi”, spune Cosmin.
Cursanții, selectați din toată Europa Centrală și de Est, vor învăța după o metodă de predare similară de cea utilizată la Harvard Business School, folosind ca studii de caz strategiile de afaceri ale companiilor de succes.
Inedit este șiprogramul școlii Aspire Academy, defășurată în perioada 17-24 iulie la Poiana Brașov. O zi obișnuită la Aspire Academy constă în dezbaterea studiilor de caz cu lectorii Harvard dimineața, o întâlnire cu invitații speciali Aspire la prânz și seminarii de dezvoltare personală după-amiaza. Seara, studenții sunt invitați să se relaxeze și să își hrănească creativitatea prin workshop-uri precum Leadership și tango sau Fotojurnalism. Lecțiile se vor desfășura exclusiv în limba engleză.
Piesa de rezistență a evenimentul vor fi însă profesorii invitați să le vorbească tinerilor. Steven Jarding, spre exemplu, este profesor în politici publice în cadrul Harvard Kennedy School și, pe lâ