6 iunie 1883. În localitatea suceveană Stupca, în casa parohială, s-a stins, măcinat de boală, dar purtând în inimă ce i-a fost mai drag- muzica şI ţara, un mare român: Ciprian Porumbescu.

S-a născut în toamna anului 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu. Cel care avea să încânte lumea prin magia sunetului, pe la 3-4 ani, când de obicei copiii abia învaţă noţiuni elementare, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia muzicii l-a cuprins în casa părinţilor săi, la o clacă, când a auzit un lăutar al satului care zicea cu foc din vioară. Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare şI minunându-se cum era posibil ca strunele să sune atât de frumos dezmierdate de arcuş... De atunci nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violină, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta sa viaţă. Marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori: întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin. Acesta şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, fiind găzduit chiar de tatăl lui Ciprian, parohul bisericii din localitate. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târziu, la gimnaziu, la Suceava, a început să studieze pianul şi orga.

Când punea mâna pe vioară, Ciprian era fenomenal. Cum era să stea deoparte la manifestările memorabile de la Putna – organizate de Eminescu şi de Slavici? După ce s-a încheiat partea oficială a serbării, pe pajiştea din apropierea mănăstirii, trubadurul Bucovinei, Grigore Vindireu, a încins o horă cu taraful sau. Cu ochii înlăcrimaţi, ascultându-şi chemarea inimii şi a sufletului, copiland