Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bernard Madoff dă sfaturi din închisoare autorităţilor de reglementare: Nu m-au prins pentru că informatorul îi ducea pe o pistă greşită

Publicat in Mediafax, miercuri 5 iunie 2013 ·

Fostul investitor Bernard Madoff, condamnat la 150 de ani de închisoare pentru o escrocherie de tip piramidal, dă sfaturi autorităţilor de reglementare din SUA pentru crearea unor condiţii echitabile pe piaţa financiară.

El a spus că pieţele sunt incorecte în multe privinţe faţă de investitorii individuali şi a făcut mai multe recomandări autorităţilor de supraveghere a pieţei financiare.

În opinia sa, comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) ar trebui să aibă mai multe resurse pentru protejarea investitorilor.

SEC este puternic subcapitalizată, nu are bani pentru angajarea persoanelor potrivite. Practic, instituţia este o bază de antrenament, iar în momentul în care angajaţii devin calificaţi, pleacă să lucreze la firme private, a arătat el.

"Nu m-au prins pentru că informatorul, Harry Markopolos, îi ducea pe o pistă greşită. A fost un idiot", a declarat Madoff într-un interviu pentru MarketWatch.

Fondurile de hedging sunt un pericol pentru piaţa financiară şi trebuie să fie înregistrate la SEC, a arătat Madoff.

O deficienţă majoră existentă pe Wall Street este exceptarea fondurilor de hedging de la condiţiile înregistrării la SEC, dacă administrează fonduri de sub 100 de milioane de dolari.

Madoff a spus că nu s-a înregistrat la SEC în calitate de consultant de investiţii până în 2006.

"Din 2006 până în 2008, când am fost prins, nu am avut vreo inspecţie de la SEC. Ar trebui să o facă o dată la doi ani. Dacă aş fi fost verificat aş fi fost prins mai devreme", a spus el.

De asemenea, companiile de brokeraj şi consultanţii ar trebui să aibă custozi independenţi.

"Dacă ar fi fost aşa şi aş fi fost inspectat de SEC, ar fi verificat conturile custodelui şi ar fi văzut că fondurile trecute în registrele mele nu corespund cu cele din conturi şi aş fi fost prins", a explicat fostul investitor.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 50 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 35 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 43 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°