Pentru studenții care nu-și permit o vacanță la mare, dar și cei cu note mari, luna iunie reprezintă o adevărată mană cerească: sejururi gratuite, în stațiunile preferate de pe litoral
Sesiunea de examene studenţeşti, care va debuta luna acesta, va fi „înveselită” de afişarea locurilor disponibile în taberele şcolare. În total, aproximativ 6.000 de tineri vor pleca gratuit, vara acesta, la mare sau la munte, timp de cinci zile, pe locurile gratuite puse la bătaie de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Cazare modestă, distracţie maximă
Departe de a oferi condiţii de lux, taberele studenţeşti includ cazare şi masă în limitele bunului simţ, suficiente însă, pentru studenţii puşi pe distracţie. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Pastile periculoase in sesiune
Aşa se explică şi faptul că, potrivit unui raport recent publicat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), 80% din studenţii plecaţi în tabără în 2012, se declară mulţumiţi de condiţii şi spun că nu ar schimba acest privilegiu cu o bursă de studii.
Pe de altă parte, mulţi ratează şansa unei vacanţe gratuite, fiind prea ocupaţi cu învăţatul pentru examene. De altfel, reprezentanţii studenţilor au propus în mai multe rânduri şefilor de la Tineret ca selecţia să aibă loc mai devreme, în luna mai.
„Calendarul de selecţie apare taman în sesiune, când studenţii fie stau cu nasul în cărţi, fie şi-au făcut deja alte planuri”, atrage atenţia Cristi Popescu, Vicepreşedinte ANOSR. Două categorii de studenţi se pot bucura de aceste tabere: cazurile sociale şi tinerii cu medii foarte mari. “Condiţia este să fie integralişti. Nu trebuie decât să completeze o cerere, la secretariatul facultăţii, urmând să-şi aleagă unde doresc să plece. 70% din locuri sunt la mare, în staţiuni precum Costineşti, Vama Veche etc., iar 30% la munte”, rezumă Cristi procesul de aplicare.