Dacă în urmă cu câţiva ani statul California intra în insolvenţă, iar oraşul Detroit îşi declara falimentul, pe viitor aşa se va putea întâmpla şi la noi. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 46/24.05.2013 a fost reglementată starea de criză financiară şi de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale, într-un mod similar firmelor.
În timp ce finanţiştii estimează că noile reglementări vor obliga edilii să-şi întărească disciplina financiară, primarii de la ţară sunt supăraţi că ar putea intra la puşcărie pentru plăţi până acum legale, dar şi că vor deveni subordonaţii administratorilor financiari şi judiciari numiţi de tribunale, care vor conduce în locul lor. Aceştia vor putea hotărî nu doar ce plăţi vor face primăriile, dar vor putea chiar mări taxele şi impozitele. Spre disperarea aleşilor...
Bine cu forţa
Adoptată pentru stingerea arieratelor, adică a datoriilor adunate de bugetele locale de-a lungul anilor, cu scopul ca Guvernul să se încadreze în deficitul bugetar impus de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, măsură obligatorie pentru accesarea creditelor deja contractate cu aceste organisme, OUG 46 nu va mai permite administraţiilor locale să acumuleze noi debite, stabilind cadrul general şi procedurile pentru stingerea datoriilor existente şi introducând în premieră noţiunile de criză financiară şi de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
În principiu, afirmă specialiştii, acestea vor avea beneficii pe termen lung, deoarece - pe lângă punerea în ordine a veniturilor şi a cheltuielilor - nu vor mai putea fi executate silit.
Criză şi insolvenţă
Ordonanţa defineşte situaţia de criză financiară a UAT-urilor ca fiind starea acelor comune, oraşe, municipii şi judeţe care, din lipsă de fonduri, nu-şi achită obligaţiile de plată mai vechi de 90 de zile sau depăşesc 15% din bugetul anual. Insolvenţa e