Încă de la anticii greci, democraţia sună frumos şi a fost invocată de câte ori puterea politică a avut nevoie să-şi înveşmânteze legitimitatea într-o aură aprobativă. De multe ori puterea s-a dobândit în numele democraţiei precum în numeroase cazuri, odată adjudecată, ea s-a transfigurat în contrarul ei, în autocraţie. Istoria relativ recentă ne-a oferit mostre flagrante în materie: comunismul rusesc, fascismul şi nazismul.

Departe de a face o comparaţie, actuala putere USL- istă riscă totuşi întrebări neliniştitoare raportate la cel puţin trei atitudini sau măsuri care pun în cumpănă ataşamentul ei democratic. N-a trecut decât o jumătate de an de când obţinea o victorie populară răsunătoare pe care o invoca pompos în sprijinul măsurilor de guvernare pentru ca acum, într-un moment politic crucial, când zămisleşte o nouă constituţie, să atace democraţia din trei principale direcţii.

Prima constă într-o sfidare, o ignorare directă, expresă, brutală, a voinţei poporului român exprimată în referendumul din 2009 cu referire la structura parlamentului şi numărul de parlamentari. Cum se ştie, românii şi-au exprimat covârşitor voinţa pentru un Parlament unicameral şi pentru un număr de 300 parlamentari. S-a invocat şi se invocă bicameralismul istoric dar realitatea arată nu numai inutilitatea unei atare structuri ci şi dificultatea păguboasă în elaborarea procesului legislativ. De altă parte, raportat la populaţia ţării 300 de parlamentari sunt chiar prea de ajuns, cu condiţia să-şi facă treaba. Nimic, dar absolut nimic nu justifică scandalosul detaşament de parlamentari de acum.

Dincolo de orice argumente însă, este vorba de voinţa fermă, clar exprimată de poporul român în cadrul unui referendum, călcată în picioare de USL. Ar fi o minune ca Parlamentul să dea cu tifla propunerilor Comisiei constituţionale în această problemă de vreme ce ea, Comisia, expr