Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romsilva a recuperat în acest an peste 27.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal

Publicat in Gazeta de Navodari, duminică 9 iunie 2013 ·

Romsilva a recuperat în acest an peste 27.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal, această suprafaţă urmând să treacă în fondul forestier naţional, potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Adam Crăciunescu. “Am atacat unele decizii în instanţă şi astfel am reuşit în judeţul Vâlcea să câştigăm cu sentinţă definitivă 2.100 de hectare de pădure, care vor trece în patrimoniul statului, respectiv în fond forestier naţional. Această suprafaţă a fost retrocedată ilegal în anii 2005-2006. Noi acum trebuie să punem sentinţa în execuţie şi vom face calculele să vedem ce s-a câştigat din exploatare în această perioadă”, a spus şeful Romsilva, la un eveniment dedicat sărbatoririi ‘Zilei Silvicultorului’. Potrivit sursei citate, Romsilva a reuşit, tot în acest an, să câştige un alt proces important pentru 25.100 de hectare de pădure din judeţul Mureş. “Am mai câştigat un alt proces foarte important tot cu sentinţă definitivă, de 25.100 de hectare în judeţul Mureş. În acest caz eram încă în litigiu şi nu s-a reuşit punerea în posesie pentru că ne-am opus. Este al doilea caz câştigat în favoarea statului”, a explicat Crăciunescu. Regia mai are în instanţă procese grele pentru suprafeţe mari de pădure în judeţele Timiş şi Suceava, suprafaţa totală aflată în litigiu şi pentru care mai există solicitări de retrocedare cifrându-se la peste 450.000 de hectare. Cea mai mare suprafaţă de pădure, de aproape 170.000 de ha, se regăseşte în judeţul Suceava. Litigiul existent între Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB) şi statul român, reprezentat de Romsilva, pentru retrocedarea celor aproximativ 167.000 de hectare de păduri din judeţul Suceava a blocat investiţiile în zonă de mai bine de 10 ani. Romsilva mai administrează în momentul de faţă doar 3,248 milioane de hectare pădure aflată în proprietatea statului, din cele 6,47 de milioa

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 30 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 18 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°