În timp ce agenda publică este ocupată de Constituţia anti-gay şi gaura din steag, Guvernul taie ţara ca pe-o pizza – sub ideea Regionalizării - fără dezbateri ample sau referendum. Negocierile cu privire la viitoarea împărţire administrativ-teritorială se duc netransparent, baronii judeţeni îşi fac lobby în Bucureşti pe coridoare ferite de ochii opiniei publice, iar numele viitoarelor capitalele de regiuni sunt ţinute bine sub cheie.

La început a fost nevoia de a descentraliza decizia - de la Bucureşti către regiuni - de a micşora numărul funcţionarilor din administraţia locală şi centrală şi de a atrage bani europeni. Idei măreţe făcute tocăniţă de ministrul Liviu Dragnea, cel care are în mână satârul care va despica ţara în regiuni până la sfârşitul anului. Aflăm chiar de la ministrul regiunilor că, de fapt, nu populaţia va alege şefii de regiuni – că nu mai e timp (!?) – ci aleşii locali. Că nu se vor desfiinţa consiliile judeţene ci vor coexista împreună cu consiliile regionale. Că nu pleacă acasă nici măcar actualii prefecţi, ei îşi schimbă numele în sub-prefecţi şi vor mai avea un şef, un prefect suprem al regiunii, pe lângă „guvernator“. De fapt ce aflăm este că nu vom avea o administraţie mai suplă, nu vom plăti mai puţini funcţionari, ci va fi creat un nou strat administrativ peste cel vechi. Adică şi mai multe guri de hrănit din taxe şi impozite.

Mai aflăm că de la şapte regiuni am ajuns la „opt sau nouă“, ultima cifră aflată din gura ministrului Dragnea, pe motiv că „slujbele non-agricole sunt criteriu obligatoriu“. De fapt calculul este altul. Regiunea de sud-est nu putea înghiţi doi baroni, pe Radu de la Constanţa şi pe Marian de la Vrancea. Aşa s-au născut încă două regiuni din lupta şi forţa de lobby a baronilor pe coridoarele întunecate ale Guvernului. Vom vedea răsărind regiunea Oprişan, cu un şef care a primit pentru Vrancea mai mulţi b