Stagiunea „Seri de Jazz şi Muzică Clasică la RTM” 2012-2013 îşi va derula miercuri, 12 iunie, ora 19.00 ultimul episod în Studioul 3 RTM de pe Bd. 1 Decembrie 1918 nr.109, cu un concert special care va cuprinde piese standard şi creaţii ale compozitorilor români. Cu acest prilej UCIMR , Exces Music şi Radio România Târgu-Mureş vor oferi unui elev de la Liceul Vocaţional de Arte din Târgu-Mureş o bursă integrală de studiu la Academia „IConArts”, ediţia a XII-a.
Lansat în 2003, ICon Arts a devenit unul din cele mai complexe evenimente europene independente de artă contemporană. El reuneşte un curs internaţional de artă contemporană (Academia ICon Arts) şi un festival de concerte & spectacole (Festivalul ICon Arts).
Anual, la Cisnădioara, judeţul Sibiu, se reunesc în jur de 150 de tineri participanţi din întreaga lume, atraşi de cadrul excepţional pentru experienţe din cele mai diverse: schimburi inter-culturale, dezvoltare profesională, self-management, concerte şi workshop-uri susţinute de nume cu autoritate în viaţa culturală internaţională.
Burse tinerelor talente
Miercuri seara vor fi acordate trei burse, una integrală de studiu la Academia „IconArts” , ediţia a XII-a care va avea loc în perioada 24 iulie – 4 august la Cisnădioara, judeţul Sibiu, şi două burse de 500 şi 1.000 RON oferite de un om de afaceri care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Beneficiarii burselor sunt Kerestely Zsofia, clasa XI-a A, clarinet, profesor Călin Călugăr, beneficiara bursei integrale de studiu la Academia Icon Arts şi a bursei de 500 de lei, şi Péntek Attila, pian, absolvent al Liceului de Artă promoţia 2013, profesor Ávéd Éva, care va beneficia de bursa de 1.000 lei. Printre beneficiarii unei burse parţiale se numără şi elevul Mihai Sebastian Mureşan, clasa a IX-a, clarinet, profesor Călin Călugăr, care va participa şi în acest an la cursurile Academie