Magistratul Lucian Homoceanu este singurul procuror care mai lucrează la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Adjud, iar după pensionarea acestuia instanţa va fi desfiinţată.
Din anul 2009, Homoceanu este omul bun la toate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud: este şeful instituţiei, procurorul care anchetează, persoana care ţine audienţele, procuror permanent de serviciu.
Ieşirea sa la pensie va duce la desfiinţarea atât a Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, cât şi a instanţei municipale din oraşul de pe Trotuş. Asta pentru că, în şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), s-a decis desfiinţarea mai multor judecătorii şi parchete, printre care şi cele două structuri de la Adjud.
Hotărârea CSM a fost luată ca urmare a propunerilor înaintate de Grupul de lucru interinstituţional, constituit în vederea pregătirii sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor coduri, precum şi pentru raţionalizarea instanţelor şi a parchetelor.
Procurorul-şef Lucian Homoceanu spune că s-a ajuns la această situaţie şi din cauză că restul procurorilor care au fost repartizaţi la Adjud nu au rămas să-şi desfăşoare activitatea aici.
„Din 2009 lucrez singur, deşi la momentul acela figuram în schemă cu patru procurori. Între timp a mai dispărut un post, dar şi aşa nu vine nimeni. Am depus toate diligenţele pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, a venit o stagiară şi a plecat la o structură mai mare, la Cluj. Faptul că sunt singur a contat în decizia luată de CSM, dar se puteau găsi soluţii pentru continuarea activităţii“, spune procurorul Lucian Homoceanu.
În momentul de faţă, la Parchetul Adjud mai lucrează două grefiere, un şofer şi un îngrijitor. Nu acelaşi lucru este valabil şi la Judecătoria Adjud, unde toate cele patru posturi de judecători sunt ocupate. Potrivit aceleiaşi deci