„Un tramvai numit Popescu”, după textele poetului Cristian Popescu, montat de Gavriil Pinte, se joacă în fiecare zi a Festivalului de la Sibiu Sursa: MIHAELA MARIN
În faţa cimitirului din Sibiu, unde, ca în faţa oricărui cimitir, se ofilesc în vase mari flori pentru eventualii vizitatori de morminte, s-a adunat un grup de oameni care aşteaptă ceva. La un moment dat, un tramvai ciudat se apropie încetişor, e un tramvai alb de parcă ar fi dat cu var şi împodobit cu nişte păpuşi tot albe, pe care scrie 26... A plouat de curând, dar între timp a ieşit soarele şi miroase a tei. Toată lumea se apropie de tramvai, actorii coboară şi, în sunet de taraf, îi invită pe călători la nuntă... o „nuntă” care va dura aproape două ore cât ţine călătoria până la Răşinari şi înapoi cu tramvaiul, prin pădure.
Un spectacol cu o istorie care a început în 2004, la Bucureşti, când regizorul Gavriil Pinte a creat o poveste după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu, poetul-geniu al literaturii nouzeciste, care a murit la 36 de ani... Între timp, cum la Bucureşti ceva, cumva a făcut la un moment dat ca tramvaiul să nu mai circule, povestea s-a mutat la Sibiu. Călătoria cu „Un tramvai numit Popescu” este şi acum, după câţiva ani buni, unul dintre momentele cele mai iubite de la Festivalul Internaţional de Teatru.
Ora de teatru
„Mi-am dorit întotdeauna să-mi cumpăr ultimul tip de tramvai douăşase ca să-mi plimb duminica Familia Popescu cu el şi să ne vadă toţi vecinii când vom trece prin cartier”, spune Poetul. Aşa începe povestea din tramvai. Şi toată lumea lui cea plină de tăceri, şi moarte, şi angoase se instalează încet, încet, în sunet de taraf, în timp ce tramvaiul porneşte. Pe geam se văd pe rând intrarea în Muzeul Astra, care rămâne în urmă, la fel cimitirul, oamenii, străzile, maşinile, şi în faţă se întinde pădurea şi se zăresc dealurile dinspre Răşinari.
