• Steaua si-a pregatit apararea la UEFA si, potrivit lui Mircea Sandu, a angajat doi avocati importanti sa se ocupe de caz • Jean-Louis Dupont este cel mai cunoscut avocat in domeniul sportiv si i-a reprezentat de-a lungul timpului si pe Hagi, Adrian Mutu, Jose Mourinho, dar si cluburi ca Juventus, Milan sau Real Madrid
Steaua ajunge la UEFA mai curand decat se astepta. Tragerea la sorti pentru primele doua tururi preliminare ale Champions League era fixata pe 24 iunie. Valeriu Argaseala va aparea însa la Nyon, localitatea unde se afla sediul forului european, cu trei zile mai devreme. UEFA a anuntat clar luni seara: "Am deschis proceduri disciplinare legate de cluburile Steaua Bucuresti si Besiktas. Ambele cazuri vor fi revizuite de catre corpul disciplinar si de control". În cazul turcilor e vorba despre coruptie la finala Cupei din 2011, un meci dintre Besiktas si Buyuksehir, o situatie în care a existat o sentinta definitiva a unui tribunal civil, care l-a condamnat pe vicepresedintele alb-negrilor la un an si trei luni de închisoare.
Cazul Stelei a fost pornit tot de catre o condamnare, cea aplicata lui Becali în cazul "Valiza". În 2008, cand detinea, în acte, 27 la suta dintre actiunile clubului, Gigi le-a oferit 1,7 milioane de euro jucatorilor lui U Cluj ca sa nu piarda contra lui CFR în ultima etapa a campionatului, rezultat de care Steaua avea nevoie ca sa castige campionatul. UEFA a specificat ca situatia Stelei, dar si a lui Besiktas vor fi analizate pe 21 iunie, la Nyon, iar hotararea va aparea "în saptamana care începe pe 24 iunie". Luni, 24 iunie, e data tragerii la sorti a Champions League, deci trupa din Ghencea nu va fi sigura de prezenta ei în Liga, chiar daca se va afla în urnele de la tragerea la sorti. Steaua si-a pregatit apararea la UEFA si, potrivit lui Mircea Sandu, a angajat doi avocati importanti sa se ocupe de caz.