Antrenor al infamei echipe Festina, în perioada 1995-1998, francezul Antoine Vayer a fost prezent în mijlocul uneia dintre cele mai negre perioade din ciclismul profesionist. Întotdeauna ferm împotriva dopajului, Vayer a calculat forţa dezvoltată de cicliştii profesionişti pe o perioadă de 30 de ani şi a scris o carte în care analizează ce performanţe inumane au reuşit unii dintre marii campioni

Puterea în ciclism se măsoară în waţi şi reprezintă efortul pe care un ciclist îl depune într-un anumit timp, la o anumită intensitate şi cu o anumită forţă, independent de variabile precum viteză, vînt sau profilul traseului. Mai simplu, waţii sînt un indicator al puterii cu care un ciclist apasă şi întoarce pedalele. De aceea, pentru orice candidat la cîştigarea Turului Franţei este preferabil ca numărul de waţi pe care îi dezvoltă să fie cît mai ridicat.

Exact asupra acestor cifre s-a oprit Antoine Vayer, cel care în ultimii 14 ani a colaborat cu cotidianul francez Le Monde pentru a stabili puterea dezvoltată de rutierii care s-au luptat pentru tricoul galben. Vayer a analizat pe cont propriu perioada ultimilor 30 de ani şi a sesizat oscilaţiile de putere exprimate de performanţele diferiţilor rutieri şi modul cum acestea coincid cu creşterea consumului de substanţe interzise în plutonul profesionist.

Vayer a accentuat cifrele "mutanţilor" din anii '90, atunci cînd eritropoietina a început să fie folosită la scară largă, dar şi numărul de waţi scos de americanul Lance Armstrong.

Cîteva categorii:

1. mutanţii: toţi cei care scot peste 450 de waţi

2. performanţe miraculoase: între 430-450 de waţi

3. performanţe credibile: sub 410 waţi

"Înainte de anii '90, eram în anii dinainte de epoca EPO. Rutierii gravitau în jurul pragului de 410 waţi, folosind substanţe precum steroizi sau corticoizi. Apoi, în ani