Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poţi cîştiga Turul Franţei fără dopaj? O dezbatere cu cifre ale ultimilor 30 de ani. Cine erau "mutanţii" şi cine sînt supravieţuitorii

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 13 iunie 2013 ·

Antrenor al infamei echipe Festina, în perioada 1995-1998, francezul Antoine Vayer a fost prezent în mijlocul uneia dintre cele mai negre perioade din ciclismul profesionist. Întotdeauna ferm împotriva dopajului, Vayer a calculat forţa dezvoltată de cicliştii profesionişti pe o perioadă de 30 de ani şi a scris o carte în care analizează ce performanţe inumane au reuşit unii dintre marii campioni

Puterea în ciclism se măsoară în waţi şi reprezintă efortul pe care un ciclist îl depune într-un anumit timp, la o anumită intensitate şi cu o anumită forţă, independent de variabile precum viteză, vînt sau profilul traseului. Mai simplu, waţii sînt un indicator al puterii cu care un ciclist apasă şi întoarce pedalele. De aceea, pentru orice candidat la cîştigarea Turului Franţei este preferabil ca numărul de waţi pe care îi dezvoltă să fie cît mai ridicat.

Exact asupra acestor cifre s-a oprit Antoine Vayer, cel care în ultimii 14 ani a colaborat cu cotidianul francez Le Monde pentru a stabili puterea dezvoltată de rutierii care s-au luptat pentru tricoul galben. Vayer a analizat pe cont propriu perioada ultimilor 30 de ani şi a sesizat oscilaţiile de putere exprimate de performanţele diferiţilor rutieri şi modul cum acestea coincid cu creşterea consumului de substanţe interzise în plutonul profesionist.

Vayer a accentuat cifrele "mutanţilor" din anii '90, atunci cînd eritropoietina a început să fie folosită la scară largă, dar şi numărul de waţi scos de americanul Lance Armstrong.

Cîteva categorii:

1. mutanţii: toţi cei care scot peste 450 de waţi

2. performanţe miraculoase: între 430-450 de waţi

3. performanţe credibile: sub 410 waţi

"Înainte de anii '90, eram în anii dinainte de epoca EPO. Rutierii gravitau în jurul pragului de 410 waţi, folosind substanţe precum steroizi sau corticoizi. Apoi, în ani

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 33 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°