România este a doua cea mai săracă țară din UE, însă risipește 5 milioane de tone de alimente.
Nu doar românii risipesc alimentele ci toți cetățenii UE. Cum prețurile cresc constant, forurile de la Bruxelles s-au găndit să construiască o strategie prin care, până în 2020, resursele alimentare să fie utilizate mai eficient. Un prim pas îl reprezintă declararea anului 2014 anul de luptă împotriva risipei de alimente, în condițiile în care europenii aruncă aproape 90 de milioane de tone de alimente anual.
Deocamdată, în țara noastră au loc doar consultări în vederea stabilirii unei strategii, astfel încât, până în anul 2020, risipa de alimente să fie înjumătățită, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, în deschiderea unei dezbateri pe această temă, organizate la Ministerul Agriculturii, informează Agerpres.
''Risipa de alimente are un impact negativ atât asupra mediului, prin deşeurile prin care sunt generate, şi din punct de vedere al modului în care, raţional, trebuie să utilizăm resursele, pentru că tot ceea ce înseamnă alimente, înseamnă şi resurse'', a precizat Rovana Plumb.
Studii efectuate de ONU arată că prețul alimentelor va crește în ritm alert în următoarele decenii, ca urmare a folosirii unei suprafețe agricole tot mai mari pentru cultura plantelor din care se obțin biocombustibili, dar și pe fondul creșterii numărului de locuitori ai planetei.