Jucătorul Timișoarei a marcat o încercare chiar în ziua în care a împlinit 26 de ani Sursa: ADI DOBRE
Naţionala de rugby a României merge ceas şi la ediţia din acest an a IRB Nations Cup, competiţie găzduită, pentru a şaptea oară consecutiv, de ţara noastră. Miercuri, „stejarii” au bifat al doilea succes, 30-8 cu Argentina Jaguars, şi aşteaptă finala cu Emerging Italy, de duminică seară.
Cu o apărare excelentă şi cu un joc elaborat, România nu i-a dat vreo şansă Argentinei, care a pierdut trei oameni, accidentaţi grav. „Stejarii” au marcat, ca şi în meciul cu Rusia, trei eseuri. Primul a fost reuşit de „Linia a II-a” Valentin Popârlan, care a împlinit 26 de ani chiar în ziua meciului!
„Cred că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodată”, ne-a mărturisit Valentin. Născut la Brăila, Popârlan joacă de la începutul anului la Timişoara.
„Fii Motivat”
Excesiv de timid, în ciuda staturii sale (1,98 m şi 98 de kg), Valentin e un interlocutor admirabil. Citeşte, merge la biserică şi are o prietenă de mai mulţi ani. „În ultima vreme am încercat să mă redescopăr, să-mi găsesc natura mea spirituală, să mă liniştesc. De aceea am şi ales să plec la Timişoara. Am citit foarte multe cărţi şi articole despre subconştient. Chiar acum citesc «Fii Motivat!», de Tamara Lowe. Înaintea meciului cu Argentina stăteam în pat şi mă gândeam ce frumos ar fi să marchez un eseu chiar de ziua mea!
Legea Abstracţiei spune că dacă îţi doreşti foarte mult ceva anume, tot Universul conspiră în favoarea acelei idei! Şi am reuşit”, ne povestea, la final, Popârlan. Uriaşul brăilean spune că a avut momente în cariera sa când a vrut să se lase de rugby: „Ai o viaţă puţin mai privilegiată, dar nu e uşor. De fiecare dată când eram în impas, făceam o retrospectivă a muncii mele şi spuneam că merită să continui”.
IRB Nations Cup 2013
Sâmbătă,