O angajată a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu şi-a început tura în… comă alcoolică. Femeia lucrează ca infirmieră la secţia Psihiatrie, iar după ce conducerea spitalului a dus-o la serviciul de urgenţă pentru recoltarea de probe, angajata a ajuns tot la psihiatrie, însă ca pacientă. Nu este prima dată când infirmiera se prezintă într-o astfel de stare la serviciu. Femeii i se va desface contractul de muncă.
Liliana Spătaru, în vârstă de 44 de ani, s-a prezentat miercuri noaptea la locul de muncă, secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu. Lucrează acolo de câţiva ani. Femeia a venit să-şi înceapă treaba, însă abia se ţinea pe picioare. „Am fost anunţat de şeful secţiei că la Psihiatrie avem o problemă mai specială. O angajată s-a prezentat la serviciu, însă în stare de ebrietate. Avea deficienţe de vorbire şi nu se putea ţine pe picioare. Am decis să fie dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a i se recolta probe biologice”, declară managerul Spitalului Județean, Cristian Vlădoianu.
Era clar că au de a face cu o situaţie specială. Şi pentru siguranţa pacienţilor, salariata nu a putut fi primită la serviciu. Rezultatul alcoolemiei le-a confirmat colegilor bănuiala. Infirmiera avea 2,9 la mie alcool în sânge.
Cu infirmiera la psihiatrie
Cum era de aşteptat, angajata a fost spitalizată exact la secţia la care lucra, însă de această dată în calitate de pacient. Nu este, însă, prima dată când salariata spitalului se prezintă într-o astfel de stare la serviciu, acolo unde ar trebui să aibă grijă de bolnavi. „Infirmiera a mai fost sancţionată cu 10% din salariu pentru o perioadă de 3 luni, tot pentru prezentarea în stare de ebrietate la serviciu. Atunci, însă, am avut doar declaraţiile colegilor de pe secţie. Acum avem şi rezultatul de la Laboratorul de Medicină Legală şi am dispus deja constituirea unei comisii de disciplină