Iranul este izolat pe scena internaţională începând din 2005, din cauza politicii sale nucleare, declaraţiilor controversate ale lui Mahmoud Ahmadinejad, dar şi de la începutul conflictului din Siria, în care Teheranul afişează o susţinere fermă faţă de regim, apreciază unii analişti.

"Politica externă a ţării nu este o prerogativă a preşedintelui. De fapt, Ahmadinejad nu este nimic altceva decât un simplu executant al voinţei liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei", numărul unu iranian, declară pentru AFP Ali Vaez, un analist din cadrul grupului de reflecţie International Crisis Group, cu sediul la Bruxelles.

Mohammad Saleh Sedghian, directorul Centrului Arab pentru Studii Iraniene, cu sediul la Teheran, apreciază că "Ahmadinejad nu a reuşit să atingă obiectivele de politică externă, din cauza modului în care a vrut să aplice această politică (...), lansând sloganuri în loc să aibă o poziţie clară asupra problemelor importante".

În opinia analistului, acesta a fost "mai degrabă un show politic, decât o strategie veritabilă".

Începând din 2003, Teheranul este angajat în negocieri nu doar cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ci şi cu marile puteri, în vederea soluţionării crizei în domeniul nuclear iranian.

După venirea la putere a lui Ahmadinejad, în 2005, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, în perioada 2006-2010, nu mai puţin de şase rezoluţii, dintre care patru prevăd sancţiuni împotriva Iranului. Aceste rezoluţii sunt calificate drept "bucăţi de hârtie" de către Ahmadinejad, care a respins orice suspendare a programului nuclear controversat al Teheranului.

La începutul lui 2012, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) şi-au consolidat măsurile prin sancţiuni economice unilaterale împotriva sectoarelor petrolier şi bancar. Ele au provocat o gravă criză economică şi financiară în ţară, printr-o i