„Everything should be made

as simple as possible, but not simpler.“

Einstein

Erau vorbele des folosite de bunicul meu, intelectual la prima generaţie, şcolit prin propria ambiţie, cu eforturile – simbolice azi – ale ardelenilor trecuţi clandestin, în preajma Primului Război Mondial, în Regat, pentru a-şi păstra conştiinţa românească nepătată. Acestea l-au făcut, probabil, extrem de eficient şi exact în comunicare. Mi s-a povestit că, primar al Braşovului fiind, întîlnirile din birou durau cîteva minute, iar interlocutorii interveneau după ce primarul le reamintea: „Scurt şi cuprinzător!“

Parte din copilăria mea a fost marcată de personalitatea sa extrem de exactă, dar cuprinzătoare în judecăţi adînci şi cunoştinţe vaste. Primele mele compuneri din clasele primare, verificate de bunic, erau marcate cu aceeaşi observaţie: „Descrie scurt şi cuprinzător!“

Probabil cele de mai sus au marcat structura mea mentală, adeptă a unei comunicări minimale şi – sper – eficiente. Apetitul pentru matematică îşi are originile, poate, şi în această construcţie a mentalului.

Se explică astfel de ce, de la începuturile mele intelectuale şi de implicare în viaţa socială, m-am simţit agresat de felurite tipuri de discursuri lemnoase, de raţionamente gargaristice, de reluări nesfîrşite ale aceloraşi idei, în general puerile sau fără conţinut bazat pe realitate.

Evident, perioada comunistă a excelat printr-o adevărată şcoală în astfel de discursuri. Mai grav este că, după mai bine de două decenii, limbajul tulbure, inutil lungit şi presărat cu sentimentalisme de gaşcă de cartier nu a dispărut, ba chiar a cîştigat valenţe noi. S-au păstrat pronunţările cu accent greşit din limbajul ceauşist (rar mai auzim cuvîntul „prevederi“ pronunţat corect) şi referirile patriotarde ieftine din acea perioadă, la care s-au adăugat schemele simpliste şi agresiv