Andrei nu vede, dar își dorește să scrie despre cum simte viața un copil ca el. E de la țară, dar învață într-un centru pentru nevăzători din Capitală

Andrei Gabriel State trăieşte o dramă încă de când s-a născut. Are zece anişori şi nu vede. Aşa a venit pe lume. Şi parcă a fost blestemat, pentru că, la nici cinci luni de viaţă, tatăl lui s-a hotărât să-l lase în urmă şi să-şi ducă viaţa departe de el, de parcă micuţul nici nu ar exista. Şi dacă mama lui, Carmen Marcu, a crezut că mai rău de atât nu se poate, timpul le-a demonstrat la amândoi că uneori viaţa poate fi un coşmar.

În 2008, femeia din comuna Brezoaele a fost supusă unui transplant de rinichi, operaţie care a reuşit. „Doctorul Sinescu de la spitalul Fundeni mi-a mai dat o şansă, să nu-mi las copilul nevăzător singur. Mai am o fetiţă, pe Elena. Ea e mai mare, are 15 ani şi acum mă mai ajută”, povesteşte mama.

Andrei stă de luni până vineri în centrul de nevăzători „Neghiniţă”, din Bucureşti. Aici, contrar aşteptărilor, şi-a găsit un strop de fericire. Îi place să socializeze, îi place că se simte la fel, „printre ai lui”. Dar băiatul îi duce dorul mamei, se gândeşte mereu la surioara lui, dar ştie că acasă, în comuna de lângă Bucureşti, nu are nici cine să stea cu el, iar locuinţa lor este practic o dărăpănătură neîncăpîtoare: o cameră şi un hol. În plase şi pungi păstrează îmbrăcămintea.

Despre Andrei circulă o poveste fantastică, dar reală: prichindelul merge cu bicicleta! Da, chiar şi aşa, nevăzător, băiatul a memorat toate obstacolele din curtea mamei, astfel încât ştie exact până unde să pedaleze. Voluntarii echipei „O şansă copiilor de la ţară” s-au ataşat enorm de băiat şi i-au promis că îi vor dărui un MP3, ca să se bucure de muzică. Andrei îşi doreşte însă şi o maşină de scris pentru nevăzători. Dacă cineva i-o poate dărui, să ne contacteze.

Cum puteţi ajuta Contactaţi ech