Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolizi şi "maşini turbate" la Aeroportul Oradea. Şoferi din toată ţara se întrec în "liniuţe" (FOTO / VIDEO)

Publicat in Bihoreanul, duminică 16 iunie 2013 ·

Iubitori de adrenalină din toată ţara s-au strâns, sâmbătă, pe pista Aeroportului din Oradea, pentru a lua parte la una dintre etapele Campionatului Naţional de Accelerare, organizată de Asociaţia DragRacing Events.

Concursul a început înainte de prânz, fiind înscrise, deocamdată, în jur de 90 de maşini, cu motoare "tunate", adaptate curselor de "liniuţe", din mai multe zone ale ţării precum Bihor, Bucureşti, Timişoara, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Târgu Mureş sau Braşov.

"Vedetele sunt două BMW-uri cu motoare de M3 şi M5 cu motoare undeva la 800 de cai putere şi un Nissan GTR şi un Porsche cu motoare de câte 1000 de cai putere", a precizat organizatorul evenimentului, Cristian Deme.

Interesantă a fost însă şi o Dacie Logan cu motor de Renault, care a atras privirile competitorilor.

Deşi sunt un pic mai "leneşe" la demaraj, în competiţie s-au înscris şi maşini cu motoare diesel, având până în 350 de cai putere.

După ce au primit instructajul, piloţii au trecut să îşi testeze maşinile într-o atmosferă antrenantă, cu muzica tunând în boxe, întrecându-se câte doi în curse de câte 402 metri.

Singura problemă a fost pista, din cauza denivelărilor din ea unele maşini alunecând, la demaraj şi ratând, astfel, cursa. "Aşteptăm şi noi cu interes reabilitarea pistei aeroportului, pentru următoarele ediţii ale evenimentului pe care l-am organizat cu sprijinul Consiliuului Judeţean şi conducerii Aeroportului Oradea", a mai spus Deme.

În jurul prânzului, în ciuda căldurii istovitoare, show-ul avea cam 200 de spectatori, dar oamenii continuau să vină.

Concursul este împărţite pe 14 grupe, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, iar înscrierile se pot face inclusiv la faţa locului. Sesiunile de calificare în finala etapei au loc sâmbătă, până la ora 19, şi duminică, în prima parte a zilei, între orele 10 şi 12, pentru ca f

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 45 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 31 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 54 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°