de Alexandra CHEŞCU
16 iunie 2013 20:04
1 vizualizare
A-A+
Încă de când ne ştim. Liberi. Am căutat, ca români ce suntem, o sursă de inspiraţie. Pe la vecini, dar mai ales în vestul Europei. Acum, după ce ne–am mai cizelat, puţin, în ceea ce priveşte democraţia şi stilul vestimentar, influenţele vestice în ţinute au parcă darul de a ne uniformiza. Doar din cauză că toată lumea priveşte într–acolo. Ce–ar fi, însă, ca nişte oameni pasionaţi de cultură ce suntem, ca sibieni deschişi la minte, după cum spunea cu câteva zile în urmă cineva, să mai aruncâm câte–o ocheadă şi spre răsărit, spre Rusia. Pentru a împrumuta ceva din creativitatea, stilul, eleganţa şi uşoara aroganţă a esticilor.
Tocurile - un "must"
Nu trebuie să ne uităm pe un blog de fashionistă din Rusia pentru a şti că pantofii cu toc sunt purtătorii incontestabili de eleganţă. Şi în cazul în care şic-ul este cel vizat într-o ţinută, pantofii sau sandalele cu toc chiar şi elegante, pot fi combinate fără probleme cu o pereche de jeanşi decoloraţi sau rupţi, cu un sacou cu tăietură clasică "aruncat" peste un tricou sport, fără pretenţii, cu o pereche de cercei ultra-eleganţi, şic-ul fiind asigurat de nota aceea de inedit, surprinzătoare.
În alegerea tocurilor de purtat, însă, nişte reguli minime trebuie, totuşi respectate: pantofii albi (ouch!) cu tocuri ameţitoare, purtaţi la prima oră neputând arunca asupra purtătoarei decât o aură de ieftinitură şi de vulgaritate. Ciudat, dar încălţămintea clasică, albă, are "calitatea" aceasta, aşa că, în locul pantofilor de "Albă ca Zăpada" se potrivesc mai bine într-o ţinută încălţările ce imită culoarea untului sau care au diverse nuanţe de bej. În rest, "regulile" sunt simple: tocuri ameţitoare pentru seară, tocuri rezonabile pentru zi.
Rochii = feminitate
Rusoaicele sunt femei foarte frumoa