Compania austriacă de construcţii Alpine Holding, cu contracte şi în România, a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în Austria după cel de-al Doilea Război Mondial, încercările de a atrage noi fonduri eşuând marţi, transmite Bloomberg.
Alpine Holding este deţinută de Fomento de Construcciones&Contratas (FCC), cea mai mare companie de construcţii de Spania.
Alpine Bau, divizia Alpine Holding cu operaţiuni în Austria, Germania şi Europa de Est, a făcut cerere de intrare în insolvenţă la Curtea Comercială din Viena, potrivit unui comunicat al asociaţiei de protejare a creditorilor Kreditschutzverband von 1870 (KSV).
Conform comunicatului, Alpine Holding va depune la rândul său o cerere de insolvenţă, în următoarele câteva zile.
Obligaţiunile grupului de construcţii au fost suspendate de la tranzacţionare la bursa din Viena, după ce marţi au atins minime record.
"Eforturile companiei de a-şi restructura datoriile în afara justiţiei au eşuat. Pentru evitarea insolvenţei ar fi fost nevoie de 400 de milioane de euro", a anunţat KSV, grup care reprezintă creditorii în procedurile de insolvenţă.
Alpine Bau, a doua mare companie de construcţii din Austria după Strabag, are datorii de 2,56 miliarde de euro, a arătat KSV. Nivelul obligaţiilor financiare este mai mare decât cel al grupului industrial A-Tec Industries, în 2010, şi al companiei de retail Konsum din 1995, intrate şi ele în insolvenţă. Astfel, insolvenţa Alpine este cea mai mare din istoria postbelică a Austriei, a declarat Hans-Georg Kantner, purtător de cuvânt al KSV.
Alpine Bau a depus un plan de restructurare prin care diviziile viabile vor continua să funcţioneze, urmând să fie salvate 4.600 din 6.500 de locuri de muncă, iar restul grupului va fi vândut sau închis.
Potrivit planului, care trebuie aprobat de un administrator special numit de Curtea