"Caloriferul" naţional al lui Marga n-a fost, pur şi simplu, o scăpare. Unele din semnificaţiile plecării sale de la ICR alimentează nădejdi. Altele ne avertizează să fim precauţi...
Fascismul clerical (care ameninţă zone vaste de la răsărit şi sud de Europa) e paseist. Islamismul premierului turc Erdogan la fel.
De fapt mai toate mişcările totalitare se revendică de la trecut, pe care-l falsifică în fel şi chip ca să încapă în şabloanele ideologice la modă şi să furnizeze dictatorilor pretextele necesare mancurtizărilor şi desanturilor aparatului lor represiv.
Ca şi nazismul celui de-al treilea Reich, inchiziţia spaniolă, stalinismul, ori fascismul mussolinian, naţional-comunismul lui Ceauşescu, ori protocronismul cultivat post-festum de ex-şeful ICR, Marga, extremismele, nu doar cele de sorginte religioasă, sunt cantonate în contrafăcute istorii presupus glorioase. Şi sunt mai mereu îndreptate spre trecut. Ca şi spre kitsch.
Islamismul premierului turc Erdogan nu face excepţie. Ce anume vrea el cu dinadinsul să edifice în parcul Gezi? Pentru ce e în stare el să trimită poliţia să maltrateze şi să arunce după gratii nenumăraţi protestatari paşnici opunându-se dezrădăcinării de copaci şi distrugerii unui spaţiu verde al metropolei Istanbul?
Pentru a reconstrui în acest spaţiu o cazarmă otomană, dezafectată în anii 40 ai veacului trecut, aminteşte, în mod cu totul salutar, ziarul german taz, într-un articol intitulat „Visuri-kitsch neo-otomane”, despre „estetica despotului”.
Cotidianul berlinez explică şi ce înseamnă termenul german de kitsch, preluat şi consacrat în anii 30 ai veacului trecut, de un eseu al esteticianului american Clement Greenberg. În „Avangarda şi kitschul”, Greenberg reliefează că noţiunea germană desemnează „o cultură de masă” care-şi însuşeşte forme, artificii şi
