Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Negocierile româno-ruse şi politica în ipostaza celei mai vechi profesiuni

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

TRANSCRIPT Cât de utile sunt negocierile dintre România şi Rusia? Şi cum trebuie purtate ele? Despre asemănările dintre politică şi cea mai veche profesiune nu e cazul să insistăm prea mult.

Cum nu e necesar de stăruit asupra caracterului ilar al prestaţiilor unor comici deveniţi, benevol, politicieni, ca Beppe Grillo, în Italia, sau unor politicieni deveniţi comici, dar involuntar, precum fostul ministru de externe al României, Andrei Marga.

Dar în artişti să nu lovim prea dur. În fond, chiar şi un actor mediocru poate, la rigoare, să devină un memorabil om de stat. Ronald Reagan ne-a furnizat dovada acestei metamorfoze puţin obişnuite. În timp ce succesorul său, Obama, se întreţine la Berlin cu cea mai puternică doamnă din lume, încercând să suscite înţelegere în Europa pentru ampla ofensivă de interceptare a comunicaţiilor de către spionajul american, nevoia de un nou Reagan a devenit acută. Cât de utile sunt negocierile dintre România şi Rusia? Şi cum trebuie purtate ele?

Fructele declinului american şi ale oboselii Statelor Unite, după mai bine de un deceniu de asimetric război anti-terorist, sunt tare amare pentru soarta libertăţii. Au scos capul, din nou, trufaş, tiranii, extremiştii şi teroriştii la Ankara, la Moscova, Damasc, Beijing, în nordul Africii. Nici în România democraţia şi principiile statului de drept nu se simt prea bine, date fiind manipulările numite "revizuire a constituţiei".

În această lume globalizată ar fi nevoie de cooperare. Dar lucrurile funcţionează de regulă ca într-o clasă de şcoală încăpută pe mâna unor elevi pe cât de agresivi, pe atât de iresponsabili, care-şi terorizează şi colegii şi dascălii, pentru că au relaţii prea tari şi pile prea mari pentru ca să se încumete cineva să le ţină piept.

Astfel se comportă liderul autoritar al Rusiei, care şi-a văzut visul cu ochii: şi-a lua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 109.000 de persoane au votat, până la ora 18.00, în secţiile din străinătate/ În Germania, Italia şi Marea Britanie, numărul votanţilor a trecut de 17.000/ PREZENŢA în timp real

News.ro acum 15 minute
Peste 109.000 de persoane au votat la secţiile din străinătate pentru alegerile parlamentare, până la ora 18.00. Pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de voturi rămân Germania, Italia şi Marea Britanie, cu peste 17.000, în timp ce Republica

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 28 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 5 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°