Mi-am făcut mulţi duşmani noi de când am început să fac şi consultanţă în carieră. Şi asta din mai multe pricini; cel mai adesea când părerea mea despre cei « consultaţi» diferă de ceea ce cred despre ei înşişi. Uneori destul de mult. Şi se mai supără şi când le spun că nu mai pot face mare lucru că schimbe ceva în imaginea lor.

- Cum, dacă mă duc să fac un curs de charismă de trei săptămâni nu o să iau interviul din prima?

- Nu prea...

- Şi nici dacă fac un curs de vorbire, de elocinţă, de impresionare, de persuasiune?

- Nici atunci...

- Sau unul de comunicare non-verbală?

- Puţin probabil...

- Ei, atunci unul de programare neurolingvistică. Am auzit că cu ăsta mergi la sigur!

- Nu ştiu ce să zic... (n.a.: ba ştiu, dar... )

- Acum e clar: trebuie să fac un curs de leadership!

- ...

Sigur, orice curs şi orice mână pusă pe o carte, la orice vârstă, îţi aduce cunoştinţe noi şi folositoare în viaţă. Însă, până când aceste cunoştinţe ajung să se vadă şi în imaginea pe care o laşi cuiva după o discuţie de jumătate de ceas, e cale lungă. Cale de vreo şase luni, nouă, un an sau chiar mai mult... Şi asta dacă stai zi de zi cu mâna pe cartea aceea, nu o dată pe săptămâna sau, hai, de două ori.

Că să nu mai spun că un astfel de curs de câteva ore are şanse mult mai mari să te încurce şi să te facă de râs în faţa cuiva obişnuit să facă diferenţa dintre cum eşti în realitate şi cum vrei să pari. În loc să te concentrezi pe fondul discuţiei cu recruiterul sau cu angajatorul, o parte din creier îţi stă la ceea ce spune omu` şi la ce trebuie să-i răspunzi tu, şi cu cealaltă stai să interpretezi « semnalele » şi să îţi aminteşti ce trebuie să zici şi să faci în fiecare situaţie. Nu e nevoie să spun că sunt slabe şanse să-ţi aduci aminte în fracţiunea aceea de secundă exact răspunsul care trebuie şi nu pe cel car