După ce bancherii au deschis subiectul restructurării sistemului bancar din România, tema este reluată chiar de membrii Guvernului. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Sistemul bancar trebuie să se restructureze întrucât sediile băncilor sunt uneori prea mari sau prea multe, după cum apreciază Varujan Vosganian, ministrul Economiei. În plus, a adăugat el, bancherii trebuie să îşi reevalueze costurile, însă nu concediind salariaţii, ci umblând la costurile impuse pentru serviciile oferite.
Totodată, deşi ar trebui să susţină relansarea economică, bancherii ignoră semnalele şi îndemnurile lansate chiar de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi nu deschid robinetul creditelor nici pentru firme, nici pentru populaţie.
Recent, în cadrul unei conferinţe privind sistemul bancar, şefii unora dintre cele mai mari instituţii de credit din România au declarat că sunt prea multe bănci în ţara noastră şi că numărul băncilor comerciale ar trebui să se reducă la 4. Aceasta, deoarece sistemul este suăradimensionat, iar potenţialii clienţi sunt prea puţini.
În 2012, piaţa bancară a fost dominată de BCR, BRD şi Banca Transilvania, din punctul de vedere al cotei de piaţă. CEC Bank, singura bancă deţinută de stat s-a plasat pe locul al patrulea, cu o cotă de piaţă de 7,4%.
Ce bănci ar putea să dispară de pe piaţa românească în viitor? Câte ar trebui să rămână?