În acest weekend, sâmbătă și duminică, la Muzeul Naţional de Artă al României se va desfășura programul „Vacanţa, călătoriile şi muzeul”, dedicat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 13-19 ani, evenimentul fiind construit sub forma unui exerciţiu de imaginaţie.
Programul propus este structurat într-o vizită interactivă în Galeria de Artă Românească Modernă, urmată de un atelier de creaţie în aer liber, în Curtea de onoare a muzeului bucureştean.
„Vacanţa, călătoriile şi muzeul” le propune participanţilor la întâlniri o dezbatere despre muzeu ca destinaţie de vacanţă, despre călătorii reale pe care oamenii le fac vara şi călătoriile imaginare prilejuite de lucrările de artă, și despre evadarea din cotidian.
Pornind de la tablourile „Corăbii în portul Brăila”, de Jean Alexandru Steriadi, „Peisaj la Herăstrău”, de Vasile Popescu, şi „Târg”, de Peter T. Ratz, programul este construit sub forma unui exerciţiu de imaginaţie, provocând adolescenţii să îşi închipuie în ce tablou s-ar „aventura” în această vacanţă şi ce le-ar scrie celor rămaşi acasă, se arată într-un comunicat.
Programul pentru adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani începe sâmbătă, de la ora 12.00, durata aproximativă fiind de două ore şi jumătate, iar de la ora 15.00 va avea loc programul pentru tinerii între 15 - 19 ani.
Preţul unui bilet este de 10 lei de persoană.