Proiect pentru pediatria din Făgăraş
Braşovenii pot susţine proiectul „Dotarea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Făgăraş”, din cadrul Campaniei „Împreună pentru fiecare”, demarată de Grupul Rompetrol. Tot ce trebuie să facă este să acceseze adresa de Facebook „Împreună pentru fiecare”, unde pot vota până pe 23 iunie. În cadrul acestei campanii sunt înscrise în jur de 300 de proiecte, însă în funcţie de numărul de voturi, dar şi de alte criterii vor fi alese în jur de 30 care vor fi finanţate. Proiectul privind dotarea secţiei de pediatrie este în valoare totală de 53.000 de lei.
Şanse şi pentru centrul de permanenţă din Victoria
Şi Centrul de permanenţă din oraşul Victoria are şanse să câştige 45.000 lei în urma proiectului finanţat de compania Rompetrol. Potrivit medicului Florin Prică, şeful Centrului, acesta ar mai avea nevoie de aparatură pentru electrocardiografie, ecografie, aparat de măsurare a circulaţiei periferice, aparat de măsurare a saturaţiei în oxigen sau microstaţie oxigen. Centrul funcţionează din 2008 şi are în medie circa 2.000 de consultaţii pe an. Unitatea suplineşte, atât cât se poate, lipsa unui spital în oraşul Victoria.
Proiect pentru pediatria din Făgăraş
Braşovenii pot susţine proiectul „Dotarea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Făgăraş”, din cadrul Campaniei „Împreună pentru fiecare”, demarată de Grupul Rompetrol. Tot ce trebuie să facă este să acceseze adresa de Facebook „Împreună pentru fiecare”, unde pot vota până pe 23 iunie. În cadrul acestei campanii sunt înscrise în jur de 300 de proiecte, însă în funcţie de numărul de voturi, dar şi de alte criterii vor fi alese în jur de 30 care vor fi finanţate. Proiectul privind dotarea secţiei de pediatrie este în valoare totală de 53.000 de lei.
Şanse şi pentru centrul de permanenţă din Victoria
Şi Centrul de permanenţ