Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce urmează după Muntenegru? Sute de elevi vor merge în excursie cu firma ce deţine "autocarul groazei"

Publicat in Ziarul Ring, marți 25 iunie 2013 ·

Accident tragic în Muntenegru: 18 români şi-au pierdut viaţa şi alţi 29 au fost răniţi după ce un autocar românesc s-a prăbuşit, duminică după-amiază, într-o râpă. "ring" a aflat că firma care deţine autovehiculul respectiv a încheiat mai multe contracte cu licee şi şcoli din Bucureşti pentru organizarea, în lunile iulie şi august, a unor circuite turistice pentru elevi şi profesori.

Groaznicul accident s-a produs pe o şosea dintr-o regiune montană aflată la 30 de kilometri nord de , capitala Muntenegru,Podgorica, autocarul prăbuşindu-se într-o prăpastie de 40 de metri. Însă ceea ce trebuia să fie o vacanţă de neuitat s-a transformat într-un coşmar: 18 turişti români au murit, iar alţi 29 de pasageri răniţi au fost transportaţi la spitalul din Pogdorica, şapte dintre ei ajungând la Terapie Intensivă. Unul dintre românii răniţi a declarat, pentru ProTV, că atunci când s-a produs tragedia, şoferul se afla într-o depăşire. Astăzi va fi asigurat transportul la Bucureşti al persoanelor. Totodată, mâine, guvernul va decreta zi de doliu naţional pentru victimele accidentului.

Contracte de un milion de lei, încheiate în două luni

Firma proprietară a autocarului care s-a prăbuşit în Muntenegru a încheiat, în ultimele două luni, mai multe contracte cu şcoli şi licee din Capitală, dar şi cu Academia Română şi cu Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare "Victor Babeş". Valoarea totală a contractelor încheiate fie pentru închirierea de autocare sau microbuze, fie pentru pachete turistice, circuite în străinătate sau pentru bilete de avion se ridică la peste un milion de lei. De altfel, unele dintre unităţile de învăţământ din Bucureşti, printre care şi liceele "Hristov Botev" şi Griviţa şi şcolile 179, 173 şi 7, au apelat la serviciile tour operatorului în cauză pentru organizarea, în următoarele luni, a unor vizite culturale

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 47 minute
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 6 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Video Cel puțin nouă persoane au murit într-o explozie la o benzinărie în regiunea Daghestan din Rusia

Adevarul acum 52 minute
Explozia unei benzinării în republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 7 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 5 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/23°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°