Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul oraşelor cu cele mai multe firme în insolvenţă de la începutul anului

Publicat in Ziarul Financiar, luni 24 iunie 2013 ·

Un număr de 1.164 de firme au intrat în incapacitate de plată în luna mai, astfel că de la începutul anului au fost înregistrate aproape 7.100 de dosare de insolvenţă, cu 4,5% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2012, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).  

Numărul de insolvenţe este mai redus faţă de cel din luna mai (1.460). În intervalul ianuarie-mai 2012, 7.427 de firme au intrat sub incidenţa legii insolvenţei la nivelul întregii ţări.

În Braşov, Dolj şi Bucureşti au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele cinci luni, cu 729 (în creştere cu 63,1% faţă de 2012), 629 (+38%), 554 (-3,3%) decât în primele cinci luni al anului trecut. La polul opus se situează judeţul Călăraşi, cu 15 insolvenţe, şi Harghita, unde nicio firmă nu a intrat în incapacitate de plată în perioada analizată.

Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 2.200 intrând în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare - 848 şi construcţii - 928.

În acelaşi interval a fost suspendată activitatea a 10.702 de firme, cu circa 1% mai multe decât în perioada ianuarie-mai 2012.

La sfârşitul lunii mai erau active peste un milion de firme, în acest an fiind înmatriculate 52.692 de societăţi, în scădere cu 16,2% faţă de anul trecut.

Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerţului, respectiv 16.756, în creştere cu 11,95% faţă de 2012. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului (5.754) şi cel al activităţii profesionale, ştiinţifice şi tehnice (5.087).

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă de la declanşarea crizei, în 2008, trece de 90.000, dintre care 16.400 au intrat în incapacitate de plată în 2012. Un număr de 1.164 de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 55 minute
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum o ora
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 7 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 3 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 6 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 6 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°