Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lilian Zamfiroiu, propunerea USL pentru preşedinţia ICR

Publicat in Mediafax, luni 24 iunie 2013 ·

Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) este diplomatul Lilian Zamfiroiu.

"USL susţine şi va propune în Senat pe domnul Lilian Zamfiroiu, actualul adjunct al ambasadorului nostru la UNESCO, o persoană care, de şapte ani, este la UNESCO, extrem de familiarizat cu ceea ce înseamnă diplomaţie culturală, o persoană cu o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, un om care are capacitatea de a negocia, de a discuta, de a reuşi să ofere o atmosferă potrivită unei asemenea instituţii (Institutului Cultural Român, n.r)", a declarat Severin pentru MEDIAFAX.

El a mai precizat că Lilian Zamfiroiu nu este asimilat "unei tabere culturale". "Sper ca, cu tact, cu răbdare şi cu multă, multă diplomaţie, să terminăm acest război între oamenii de cultură în funcţie de simpatiile politice, iar ICR să promoveze valorile culturale româneşti", a mai spus acesta.

Totodată, Severin a declarat că funcţiile de vicepreşedinţi ai ICR nu vor fi discutate în şedinţa de marţi a comisiilor pentru cultură şi politică externă, în care va fi audiată propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al ICR.

Întrebat de MEDIAFAX dacă au fost depuse şi alte propuneri pentru conducerea Institutului Cultural Român, Severin a menţionat că la comisie nu a fost depus nimic. "La noi nu au venit, dar, ţinând cont că această propunere vine din partea USL, chiar nu ar fi avut rost. Avem suficientă majoritate în comisii şi în plen şi nu cred că domnul Zamfiroiu poate fi contestat. Poate la ICR leadership-ul a avut un caracter de personalitate decât de management. Noi nu avem nevoie de cultul personalităţii preşedintelui la ICR, avem nevoie de un om care să conducă instituţia şi care să asigure un management eficient, inclusiv financ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 43 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°